În urmă cu câțiva ani, lucrând la rapoarte de evaluare pentru societăți aflate în procedura insolvenței, am luat ”la bani mărunți” Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și am încercat să înțeleg cât mai bine rolul și importanța evaluării în cadrul acestei proceduri. (Ca evaluatori autorizați, trebuie să respectăm atât standardele de evaluare a bunurilor, cât și legislația în vigoare.) Așa că am analizat toate articolele din Legea nr. 85 în care se face referire la evaluare și mi-am dat seama că înțelegerea etapei procedurale în care se află societatea este esențială.
După identificarea etapei din procedură, în urma discuțiilor cu practicianul în insolvență, evaluatorul stabilește tipul de valoare pe care urmează să-l estimeze și contextul în care se va estima valoarea. Conform standardelor de evaluare, premisa valorii sau utilizarea presupusă descrie condițiile în care este utilizat un bun. În funcție de situație, se utilizează una sau mai multe premise ale valorii.
Legea prevede necesitatea întocmirii unui raport de evaluare pe parcursul procedurii insolvenței, în cadrul mai multor etape ale acesteia. Cele mai importante dintre acestea sunt:
1 – perioada de observaţie, în care administratorul judiciar analizează situaţia juridică şi patrimonială a societăţii pentru a determina dacă există perspective reale pentru salvarea societăţii, pe baza unui plan de reorganizare, sau, după caz, dacă societatea trebuie lichidată, deoarece nu mai poate fi revitalizată.
În această etapă (înainte de votarea planului de reorganizare), evaluarea poate avea în vedere:
- continuarea activității – ipoteză în care evaluatorul estimează valoarea de piață și
- încetarea activității – ipoteză în care evaluatorul estimează valoarea de lichidare.
/
La rândul ei, valoarea de lichidare se poate determina în două ipoteze: vânzare ordonată sau vânzare forțată.
În realizarea planului de reorganizare, se ține cont și de evaluarea garanțiilor pe fiecare creditor. Uzual, evaluarea acestora se realizează la deschiderea procedurii insolvenței, pentru înscrierea în tabel.
Diferențele între valoarea de piață și valoarea de lichidare în eventualitatea vânzării forțate pot fi semnificative. De aceea, este foarte important ca tipul și premisele valorii să fie discutate și stabilite împreună cu practicianul în insolvență, înainte de începerea evaluării.
În perioada de observație, un pas foarte important este evaluarea garanțiilor pentru înscrierea în tabelul creanțelor. Recomandabil este ca, în cazul unor bunuri mobile, de exemplu, evaluatorului să i se prezinte premisa în care acestea au fost evaluate, în etapa acordării creditului. La anumite bunuri mobile, diferențele între rezultate pot fi foarte mari doar datorită faptului că evaluarea s-a facut în premisa montat (așa cum este unde este) sau în premisa demontat (eliberat de pe amplasament).
Tot în aceasta etapă, există două articole de lege care prevăd posibilitatea evaluării unor anumite bunuri din patrimoniul societății. Iată câteva extrase din cele două articole:
- “… în lipsă de lichidităţi în patrimoniul debitorului, administratorul judiciar / lichidatorul judiciar va identifica bunuri valorificabile libere de sarcini, care nu sunt esenţiale pentru reorganizare, şi va proceda la valorificarea de urgenţă, la minimum valoarea de lichidare a acestora, stabilită de către un evaluator.”
- „Creditorul titular al unei creanțe care beneficiază de o cauză de preferință poate solicita judecătorului-sindic… ridicarea suspendării prevăzute… cu privire la creanța sa și valorificarea imediată… “
În cazul unor societăți aflate în în perioada de observație și reorganizare, se mai poate apela la un evaluator pentru întocmirea unor raporte de evaluare pentru:
- raportare financiară (evaluarea conform politicilor contabile);
- impozitare – valoarea impozabilă a clădirii se mai actualizează doar în cazul în care nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă de declanșare a procedurii falimentului.
2 – În situația în care fie s-a propus și realizat un plan de reorganizare, dar acesta a eșuat, fie s-a decis că acesta nu este viabil și s-a trecut direct în etapa falimentului, legea prevede că se va întocmi un raport de evaluare.
În procedura de faliment, evaluarea vizează toate bunurile din averea debitorului și este diferită de cea a bunurilor afectate de cauze de preferință, care se face în vederea întocmirii tabelului definitiv.
În etapa falimentului, bunurile din averea debitorului vor fi evaluate atât în bloc, cât și individual. Evaluarea în bloc are în vedere fie evaluarea totalității bunurilor din averea debitorului, fie evaluarea subansamblurilor funcționale.
Câteva exemple de bunuri supuse evaluării ar fi: proprietăți imobiliare, mașini, echipamente, utilaje, linii de fabricație, obiecte de inventar, contracte (de antrepriză, de închiriere, de leasing), stocuri, active necorporale (licențe, brevete, mărci), imobilizări financiare (participații la alte întreprinderi).
Acestea sunt doar câteva aspecte foarte importante care ar trebui stabilite împreună cu practicianul în insolvență înainte de a demara activitatea de evaluare.
Standardele de evaluare precizează necesitatea stabilirii, în baza unui contract scris, a unor termeni de referință care au rolul de a ne asigura că lucrurile sunt clar stabilite și agreate de ambele părți (evaluator și solicitantul raportului de evaluare), înainte de a demara activitatea de evaluare.
Știind premisa în care se face evaluarea (implicit, etapa în care se află societatea în cadrul procedurii de insolvență), precum și tipul de valoare necesar fiecărei etape (valoare de piață sau valoare de lichidare), cresc șansele ca rapoartele de evaluare să fie adecvate cu utilizarea lor în luarea unor decizii în cadrul procedurii insolvenței.
În cadrul acestei proceduri, suntem, alături de practicantul în insolvență, unul dintre actorii cu un rol foarte important, cu condiția să știm și să înțelegem foarte bine impactul rezultatului evaluării asupra deciziilor care trebuie luate pentru societățile respective.
.svg){kind=small}
