Evaluare corectă pentru siguranță financiară
Blog

Cum ne prețuim munca?

Postat de
Laurențiu Stan

Se spune că „munca îl înnobilează pe om” și că „munca este brățară de aur”. Luând literal aceste vorbe din popor, aș putea concluziona că munca este o activitate prețioasă pentru om, aducându-i și avantaje spirituale pe lângă cele materiale. Dar o apreciem noi, oare, la adevărata-i valoare? Suntem conștienți de valoarea adăugată pe care munca noastră o aduce societății și nouă înșine?

Dar cum ne-am putea manifesta prețuirea față de muncă? Cred că sunt foarte puțini oameni care se trezesc dimineața nerăbdători să își înceapă ziua de muncă. La fel de puțini sunt cei care ar prefera să meargă la locul de muncă în loc să își petreacă ziua la plajă sau într-un alt loc relaxant. În zilele noastre sunt puțini norocoși (sau ghinioniști?) care își permit luxul de a nu avea nevoie de un loc de muncă, având alte surse de venit îndestulătoare. Noi, restul, trebuie să ne procurăm resursele de trai prin muncă și nu spun că este neapărat un lucru rău. Trebuie doar să găsim motivația de a ne petrece cea mai mare parte a timpului la locul de muncă.

Când vorbim despre motivație ne putem referi la nevoia de integrare într-un grup social, dorința de a performa într-un anumit domeniu, de a dezvolta o carieră sau nevoia de recunoaștere a meritelor și a competențelor. Dar trebuie să fim sinceri cu noi înșine și să recunoaștem că de cele mai multe ori motivația principală este cea materială, dorința de a converti eforturile depuse într-un venit cât mai consistent.

Venitul poate îmbrăca mai multe forme. Ca angajat, venitul constă în salariu, bonusuri și facilități acordate de angajator. Ca liber profesionist sau antreprenor, venitul încasat este reprezentat de onorariul pentru serviciile prestate pentru client, din care se scad costurile aferente și impozitele.

Cum ne dăm seama dacă munca noastră este prețuită corect? Sau, mai bine zis, ce factori luăm în considerare atunci când ne prețuim munca, pentru că nu trebuie să așteptăm de la alții să aprecieze cât valorează timpul și munca noastră.

Voi lua ca exemplu munca evaluatorului și voi trece prin filtrul propriei rațiuni formele posibile de venit generat de această meserie.

Pentru un evaluator autorizat care alege să-și desfășoare activitatea ca angajat al unei companii de evaluare, venitul poate fi format din salariu și beneficii sau facilități cum ar fi: tichete de masă sau de vacanță, abonamente la servicii medicale, asigurare privată de sănătate, abonamente la o sală de fitness și altele. Pentru a afla dacă munca mea este prețuită corect, din postura de angajat, primul pas pe care l-aș face ar fi acela de a calcula toate costurile pe care trebuie să le suport pentru mine și membrii familei, de la cele elementare (pentru hrană, locuință, haine) până la cheltuielile pentru o viață confortabilă (pentru automobil, cultură, călătorii, economisire etc.). Dacă salariul și beneficiile acoperă într-un mod rezonabil costurile, aș putea spune că sunt mulțumit și că munca mea este corect prețuită. Bineînțeles că acest raționament poate fi subiectiv și aici intervine rolul angajatorului de a aprecia munca salariatului și de a recunoaște valoarea adăugată a acesteia.

Postura de salariat implică anumite avantaje, dar sunt și dezavantaje. Un avantaj ar fi, din punctul meu de vedere, faptul că responsabilitatea se oprește la a realiza rapoarte de evaluare de calitate pentru clienții companiei, în intervalul orar obișnuit, fără a fi preocupat de modul în care acei clienți ajung să apeleze la serviciile companiei, ce onorarii sunt percepute sau care sunt costurile implicate. Un dezavantaj ar putea apărea atunci când compania, pentru a acoperi costurile fixe cu salariile și beneficiile, îmi impune să întocmeasc un număr minim de rapoarte de evaluare pe lună, așa numitele „targeturi”, sau stabilește alți indicatori de performanță pe care ar trebui să îi ating pentru a beneficia în continuare de salariul lunar. Dacă țintele cantitative stabilite de companie sunt disproporționate și neancorate în realitate, apar consecințe: calitatea muncii mele scade, satisfacția față de locul de muncă are de suferit și este foarte posibil să reconsider justețea prețuirii muncii mele.

A fi liber profesionist poate să pară mai simplu și mai comod față de postura de salariat. Nu sunt obligat să merg la birou după un program fix, pot lucra în ritmul pe care mi-l stabilesc singur și nu depind de alți oameni în activitatea mea. Dar lucurile sunt mai complicate decât par. Pentru a obține venituri trebuie să fiu concomitent evaluator, contabil, șofer și om de vânzări. Trebuie să mă promovez foarte bine pentru a face față concurenței. Apar costuri suplimentare considerabile, cum ar fi chiria pentru birou (dacă nu lucrez de acasă), utilități, telefon, IT, birotică, deplasări, impozite, cotizație, pregătire profesională și altele. De asemenea, responsabilitatea și riscul asumat sunt mai mari - lucrând singur, nu am un coleg evaluator care să verifice raportul de evaluare pe care l-am realizat. Apare întrebarea firească: cât trebuie să muncesc pentru a trăi decent și pentru a acoperi costurile fixe și riscurile implicate de activitatea pe care am ales-o? Iar întrebarea are un răspuns cu două dimensiuni: număr de rapoarte realizate și onorariul perceput. Câte rapoarte de evaluare pot face singur într-o lună și ce onorariu ar trebui să cer pentru a-mi asigura un venit suficient care să îmi acopere costurile și a avea un trai decent?

Ca antreprenor, proprietar al unei afaceri în domeniul evaluării, aș putea încasa venituri din salarii sau din dividende. Pot fi chiar singur în firmă, însă această formă de activitate duce mai mult către a fi liber profesionist, pentru că aș lucra tot singur. Ca antreprenor pot alege să lucrez cu colegi evaluatori fie sub forma unui parteneriat, fie sub forma relațiilor de angajare, adică pot avea colaboratori sau salariați. Pentru un antreprenor, costurile sunt ceva mai diversificate și mai mari față de cele ale unui liber profesionist. De exemplu, polița de asigurare de răspundere profesională este mult mai costisitoare, la nivelul minim fiind de peste 10 ori mai mare decât pentru o persoană fizică. Cotizația către ANEVAR este de peste două ori mai scumpă. O companie trebuie să se preocupe de pregătirea profesională a angajaților, nu doar cea minimă de 20 de ore, ci mult mai aprofundată. Activitatea unei companii presupune costuri fixe considerabile - chirie, telefonie, internet, transport, PR, marketing, software de gestiune a resurselor, cercetare, abonamente la diferite baze de date etc. Însă, în opinia mea, cea mai mare provocare pentru un antreprenor este să identifice, să recruteze și să mențină angajați bine pregătiți, profesioniști și responsabili. Aici intervin cele mai mari cheltuieli de bani și timp, transpuse în programe de pregătire profesională, mentorat, integrarea în echipă și multe alte demersuri necesare pentru a asigura un mediu propice de lucru.

Fie că suntem organizați ca PFA sau ca societate comercială, costurile fixe ar trebui să aibă cam aceeași pondere în onorariul perceput, volumul de lucrări fiind mai mare în cazul unei companii. Ca urmare, nici onorariul unitar nu ar trebui să varieze mult, așa cum se întâmplă, din păcate. Sigur că onorariile pentru serviciile de evaluare pot varia ușor în funcție de puterea de cumpărare specifică unei anumite zone a țării sau de alți factori obiectivi. Dar când un client primește două oferte pentru același tip de evaluare, cu aceiași termeni de referință, una fiind de două sau trei ori mai redusă decât cealaltă, este îndreptățit să își pună întrebarea dacă a primit oferte pentru același tip de serviciu.

Sigur, piața evaluărilor este caracterizată de o concurență accentuată. Concurența este sănătoasă și de dorit, dar să fie loială. Diferențierea ar trebui să se facă mai mult prin calitatea serviciilor, profesionalism și conduită etică, și mai puțin prin preț și viteză.

Fie că suntem evaluatori full-time și trăim din această meserie, fie că suntem evaluatori part-time și evaluăm bunuri doar pentru suplimentarea venitului din activitatea principală, ar fi bine să gândim această activitate ca fiind de sine stătătoare, să nu o amestecăm sau asimilăm cu alte profesii. Astfel, am putea spera că la un anumit moment în viitor diferențele între onorariile practicate pe piața evaluărilor vor fi mai mici.

Aș vrea să se înțeleagă corect ceea ce am transmis prin intermediul acestor rânduri. Nu-mi doresc „tarife minime” sau onorarii standard. Îmi doresc doar ca serviciile pe care le oferim să fie apreciate la adevărata valoare, să fie prețuite corect, atât de către noi, evaluatorii, cât și de către utilizatorii serviciilor noastre. Aș vrea ca fiecare dintre noi, atunci când emite o ofertă financiară, să pună în balanță atât costurile fixe și variabile, cât și riscurile specifice acestei activități. Costurile cresc de la an la an, însă onorariile nu sunt nici măcar indexate cu rata inflației. Responsabilitatea și obligațiile evaluatorului cresc din ce în ce mai mult în percepția clientului sau utilizatorului serviciilor de evaluare, însă onorariile sunt menținute la același nivel.

Depinde în primul rând de noi dacă muncim sau nu cu folos. Noi suntem primii care ar trebui să ne prețuim corect munca și să solicităm onorarii onorabile. Tot noi ar trebui să fim capabili să explicăm clienților că rezultatul muncii noastre aduce valoare adăugată, nu este doar o bifă într-o listă de obligații.

Sunt convins că munca noastră va fi apreciată la adevărata-i valoare. Dacă va fi mai devreme sau mai târziu depinde în mare măsură de noi înșine, de mentalitatea noastră și de conștientizarea că suntem membri ai aceleiași bresle.

Vrei să citești mai multe articole?

Posibil să fii interesat de

Impozitare
Vești pentru proprietarii de clădiri!
Citește mai mult
Impozitare
Raport de evaluare pentru impozitare – optiune sau obligatie?
Citește mai mult
Proprietăți imobiliare
Apariția platformelor “home sharing” pe piața imobiliară din România
Citește mai mult
Evaluare corectă pentru siguranță financiară